Cursurile ReBelle

Cunoașterea unei limbi străine este importantă la orice vârstă, însă pentru adolescenții aflați în plin proces de dezvoltare atât în plan social cât și în plan profesional este un lucru vital.

De aceea Belle Languages a conceput Cursurile ReBelle dedicate copiilor și adolescenților care doresc să învețe și să aprofundeze cunoștințele de limbă străină într-un mod eficient, original și distractiv.

În cadrul cursurilor ReBelle, cursanții vor avea ocazia să îsi consolideze cunoștințele dobândite pănă la momentul respectiv fie pentru admiterea într-o clasă cu profil bilingv, fie pentru susținerea unui examen important.

Cursurile ReBelle sunt concepute pentru dezvoltarea creativă a tuturor celor patru aptitudini esențiale pentru stapânirea unei limbi străine: înțelegere, scriere, ascultare și vorbire.

De asemenea, cursanții vor face incursiuni în viața tinerilor din întreaga lume astfel încât vor avea posibilitatea de a compara într-un mod interactiv interesele lor cu cele ale tinerilor din alte colțuri ale lumii.

Acest lucru face ca procesul de predare să fie nu doar mai distractiv, ci și mai ușor și mai interesant, ajutându-i pe cursanți să descopere noi culturi dar să se descopere și pe ei înșiși și să poată trece cu succes peste bariera comunicării.

Cursurile ReBelle sunt susținute de către traineri atent instruiți și specializați în pregătirea pentru examenele de specialitate.

Pe lângă materialele tradiționale, interactivitatea cursurilor este oferită de folosirea materialelor audio-video, de competiții și concursuri în echipă, de lecțiile speciale de reading, speaking, listening sau writing.

Evaluarea cursanților reprezintă un aspect important al cursurilor ReBelle. Aceasta se face constant iar părinții sunt informați pentru ca aceștia să știe în ce fel își pot susține copiii în învățarea unei limbi străine iar cursanții vor primi mereu feedback și sfaturi utile din partea trainerilor.

Structura cursurilor ReBelle

Școlari V-VIII – un MODUL de limbă străină este structurat pe parcursul a 11 ședințe, o dată pe săptămână, o ședință având durata de 120 minute.

Liceeni – un MODUL de limbă străină este structurat pe parcursul a 11 ședințe, o dată pe săptămână, o ședință având durata de 120 minute.

Un nivel de pregătire va fi parcurs pe durata a 3 MODULE.

Orarul este flexibil și vom stabili împreună ora potrivită pentru cursul de limbă străină în funcție de programul dumneavoastră sau al copilului dumneavoastră.

Grupele de studiu sunt alcătuite din 5 – 10 cursanți

.

Info! Cursantul va fi plasat într-o grupă în urma unui Test de Evaluare GRATUIT.

Cum vă înscrieți la Cursurile ReBelle?

Înscrierile pentru Cursurile ReBelle se fac,de obicei, la începutul lunii Septembrie dar și pe durata întregului an școlar urmând ca noii cursanți să fie alăturați grupelor deja formate, în funcție de nivelul acestora.

În momentul formării unei grupe de minimum 5 cursanți vom stabili împreună orarul în funcție de preferințele dumneavoastră.

Plata cursului se poate face și în două rate, astfel: la prima ședință de curs se va face plata primei rate, iar la jumătatea modulului plata celei dea doua rate.

Prețuri

  Școlari V- VIII Liceeni
prima RATĂ – la începutul modulului 110 euro 110 euro
a doua RATĂ – la jumătatea modulului 109 euro 109 euro
TOTAL 219 euro 219 euro

Suportul de curs este obligatoriu pentru frecventarea cursurilor.
Acesta constă în manual și caiet de exerciții și acoperă toate cele 3 module ale cursului de limbă străină.

Plățile se vor face în LEI, la cursul BNR din ziua emiterii bonului fiscal sau facturii.