Telefon: 0763.73.73.73 | Adresă: Str. Rudului, Nr. 35, Ploiești

Clubul de conversație în limba germană la Centrul de Limbi Străine Belle Languages

Conversația este aspectul cel mai important în viața de zi cu zi. Fie că vorbim cu cei dragi, cu colegii sau cu prietenii pe care îi cunoaștem pe parcursul unor călătorii, conversația într-o limbă străină este vitală.

Alături de limba engleză, limba germană este una dintre cele mai vorbite limbi  din lume.

Pentru cei care doresc ca cei mici să învețe într-un timp foarte scurt regulile esențiale ale comunicării în limba germană, am crea Clubul de conversație în limba germană, un curs intensiv de vară ce se întinde pe durata a o săptămână cu o frecvență de 5 ședințe pe săptămână, fiecare ședință având 90 de minute.

În cadrul acestui curs, elementele de vocabular se îmbină cu cele mai importante aspecte gramaticale. Principalele teme abordate în cadrul cursului sunt:

–  Globul pământesc

–  Dunărea

– Reprezentanți ai muzicii

– Parcul de joacă

– Sistemul solar

Toate aceste informații vin însoțîte de multă distracție, iar copiii își vor face noi prieteni în cadrul cursului intensiv de limba germnă.

Scroll to Top